Troponina cardiaca - indicator al viabilitatii miocardului

In mod traditional, functiile cordului sunt evaluate cu ajutorul electrocardiografiei (ECG), radiografiei sau ecocardiografiei. Aceste teste se dovedesc de multe ori consumatoare de timp, scumpe si asa cum este cazul ecocardiografiei, nu sunt accesibile tuturor pacientilor. In ultimii 10-15 ani biomarkeri precum troponina cardiaca si peptidul natriuretic si-au dovedit utilitatea in diagnosticul dar si monitorizarea afectiunilor cardiace la om. Cercetarea in domeniul cardiologiei veterinare a adus informatii complementare referitoare la importanta si utilitatea acestor biomarkeri in diagnosticul patologiei cordului la canide si feline.

Biomarker-ul este definit drept o substanta elaborata de un tesut specific si care poate fi detectata in patul vascular. Mai mult, pentru a fi clinic relevanta cantitatea de biomarker trebuie sa reflecte in mod proportional un anumit proces nosologic si sa ofere informatii legate de prezenta, severitatea si prognosticul bolii. Biomarker-ii sunt utilizati in mod curent in medicina veterinara pentru a evalua functiile altor organe. De exemplu, nivelul de creatinina din sange reflecta buna functionare a rinichilor iar alanin-transaminaza este utilizata in monitorizarea alterarii functiei hepatocelulare.

Voi incerca, in acest scurt articol, sa ofer cateva repere despre troponina cardiaca si incercarile clinicienilor, specialisti in cardiologie, de a o lega de diagnosticul si monitorizarea patologiei miocardului la animalele de companie.

Troponina este un complex rezultat din asocierea a trei proteine, fiind specifica fibrei musculare striate si cardiace. Cele trei subunitati specifice troponinei cardiace, notate cTnI, cTnC si cTnT, participa impreuna la procesul de contractie a miocitei cardiace legandu-se de Ca+ intracelular. cTnI este fractiunea care se gaseste intre actina si miozina, creand o punte ce blocheaza interactiunea dintre cele doua, impiedicand astfel contractia. Daca celula musculara este stimulata de un potential de actiune sa se contracte, canalele de calciu din reticulul sarcoplasmic se deschid, eliberand Ca+ in sarcoplasma. O parte din acest calciu se va lega de cTnC si va determina o schimbare conformationala ce faciliteaza contactul dintre actina si miozina. Evident ca orice leziune a sarcomerului sau a membranei celulare va rezulta in eliberarea de cTnI in sange. De aceea, detectarea unui nivel crescut de cTnI in ser sau plasma este considerat un indicator al necrozei sau disfunctiei miocardului. Omologia cTnI intre mamifere, permite o foarte buna masurare a acestei subunitati la animalele de companie cu aceleasi metode utilizate in medicina umana.

In cardiologia umana, troponina cardiaca este un criteriu de diagnostic, intre altele, si al sindroamelor coronariene acute. Un nivel crescut al cTnI poate fi detectat in primele 3-4 ore dupa instalarea leziunii miocardului si se mentine crescuta pana la 7 zile dupa infarctul miocardic primar. Cazurile cronice de insuficienta cardiaca sunt caracterizate de un nivel moderat al cTnI si poate fi utilizat drept predictor al evolutiei bolii si mortalitatii [1, 2].

Astfel, este foarte probabil ca masurarea acestui biomarker la canide si felide sa ofere informatii asemanatoare despre diagnostic si prognostic, chiar daca incidenta infarctului miocardic la caine este relativ redusa.

Troponina cardiaca I a fost validata ca marker pentru necroza miocardului prin cercetarile lui Schober [3] si Sleeper [4]. Acestia au aratat ca cTnI reflecta leziuni ale miocardului fara a fi specifica insa unei anumite patologii. Altfel spus, atat boli primare ale cordului cat si boli sistemice cu afectare cardiaca secundara (piometru, volvulus gastro-intestinal, trauma, efuziuni pericardice, sepsis) pot produce cresteri ale troponinei cardiace.

In 2004, Oyama M. a evaluat nivelul de cTnI la un numar de 269 de caini, cu si fara afectiuni cardiace. Studiul a relevat o crestere semnificativa a biomarker-ului la cainii cu cardiomiopatie (medie de 0.14 ng/mL), boala mitrala (medie de 0.11ng/mL) si stenoza subaortica (medie de 0.08 ng/mL) in comparatie cu animalele sanatoase sau fara manifestari clinice (0.03 ng/mL). Mai mult, prognosticul vital este rezervat spre grav in cazul animalelor cu cardiomiopatie si cTnI mai mare de 0.20 ng/mL [5].

Un alt studiu, din 2007, a intarit observatiile lui Oyama, aratand o crestere importanta si stabila a troponinei cardiace I la cainii din rasa Boxer cu aritmii de origine ventriculara dreapta si la alte rase cu dilatatie cardiaca oculta [6].

Avantajul masurarii troponinei cardiace la animalele de companie rezida in indiciile pe care le poate oferi asupra severitatii leziunilor muschiului cardiac dar si in informatiile legate de prognostic.

Dezavantajul acestui marker este ca troponina I nu este specifica unei anumite boli, multi caini, asimptomatici din punct de vedere clinic, prezentand niveluri ridicate in urma unor screening-uri de rutina. Lipsa de specificitate face ca deocamdata acest test sa nu fie utilizat decat in asociere cu alti biomarkeri, de exemplu, o asociere intre cTnI si peptidul natriuretic sau cTnI, aspartat amino-transferaza, lactat dehidrogenaza si creatin-kinaza izoenzima MB, pentru a obtine cat mai multe informatii pentru un diagnostic cert, pozitiv si etiologic. Astfel, noi studii sunt necesare pentru a clarifica sensitivitatea, specificitatea valoarea predictiva a combinatiilor prezentate mai sus.

Referinte:

Dr. Medic Veterinar Alexandru Parlog