Sterilizarea animalelor la o varsta tanara

Sterilizarea este metoda optima de prelungire a vietii animalului si a sanatatii acestuia.

In mod normal, la un cabinet veterinar, sterilizarea femelelor se realizeaza inaintea primului ciclu de calduri (6 luni la catele si 4 luni la pisici) iar la masculi intre 6 si 9 luni. In acest mod se elimina aparitia tumorilor mamare sau a piometrului la femele si neoplasm testicular la masculi. Desigur ca cifrele sunt doar orientative, recomandandu-se inainte de operatie sa se efectueze un frotiu vaginal in cazul femelelor, pentru verificarea stadiului in care se afla ciclcul de calduri (1). Nu se recomanda efectuarea operatiei daca femela este in calduri, datorita hemoragiei abundente.

Gonadectomia prepubera

Tehnica se refera la o castrare obisnuita efectuata la femele sau masculi, cu singura diferenta, ca se va efectua la 8-16 saptamani sau la masculi chiar intre 6 si 8 saptamani. A fost adoptata preponderent in adaposturile de animale din Statele Unite si este sustinuta de Asociatia Medicilor Veterinari din America (AVMA) inca din 1993. Exista o serie de avantaje in practicarea acestei metode:

  • Hemoragie minima
  • Anestezie usoara cu doze mici si recuperare rapida
  • Cicatrizarea ranii intr-un timp scurt
  • Operatia este mai putin invaziva si traumatizanta

Medicii veterinari sunt reticenti la folosirea metodei datorita complicatiilor operatorii si pe termen lung. Printre problemele care se iau in calcul pe termen lung, se numara obezitatea, incontinenta urinara, modificari comportamanetale sau dezvoltari incomplete ale scheletului.

Intra si Postoperator

Animalele mici cad foarte repede in hipotermie, de aceea este recomandat sa fie tinute pe o perna electrica sau se pot improviza sticle sau manusi umplute cu apa calda (2,3).

De asemenea, fata de adulti, sunt mai predispuse la hipoglicemie. In acest caz se recomanda o dieta de 4-6 ore (fata de 24 de ore) si daca este posibil, suplimentarea intra-operator cu glucoza perfuzabila. Dupa operatie este indicata administrarea hranei in doze mici la 2-4 ore post-operator (3).

Fragilitatea tesuturilor este marita necesitand grija in folosirea instrumentarului chirurgical.

Pe termen lung

  1. Obezitatea
    In multe cazuri este observata si la castrarile efectuate la 6-8 luni, cat si in cazul animalelor necastrate. Totul tine de dieta administrata si de activitatea zilnica a animalului
  2. Probleme cu tractul urinar
    La masculi (caini si pisici) s-a demonstrat ca sterilizarea sub 6 luni nu are nici un efect asupra functionalitatii uretrei. (2) La femele este mai frecventa incontinenta urinara datorita absentei estrogenilor dupa sterilizare, astfel producandu-se o laxitate a sfincterului uretral. Astfel, s-ar putea trage concluzia ca dupa o sterilizare efectuata timpuriu, problemele ar fi si mai accentuate. Insa, pana in momentul de fata nu exista date concrete care sa confirme acest lucru.  Pentru mobilizarea tonusului uretral se pot administra compusi sintetici de estradiol sau antagonisit adrenergici. (5)
  3. Dezvoltarea incompleta a scheletului
    Multa vreme s-a considerat ca animalele castrate de mici se vor opri din crestere. Un studiu efectuat la Universitatea din Florida (2) pe 32 de caini metisi a aratat ca intre animalele castrate la 6 saptamani si cele castrate la 6 luni exista diferente minore in ceea ce priveste talia. Contrar asteptarilor, radiografiile au aratat la animalele castrate timpuriu, ca perioada de crestere a oaselor lungi a fost prelungita, ducand astfel la o usoara marire a taliei animalelor.
  4. Modificari comportamentale
    Intre animalele sterilizate la 6 luni si cele operate timpuriu intre 6 si 9 saptamani nu s-au observat modificari semnificative in ceea ce priveste comportamentul. Animelele sunt mai linistite si mai putin agresive fata de straini.

Studiile pentru implementarea metodei sunt inca in desfasurare, oferind momentan doar idei orientative pentru medicii veterinari. Totusi se poate considera un mijloc eficient pentru controlul populatiei de caini si pisici care poate fi adoptat in cadrul organizatiilor de protectie a animalelor. Operatia este mai putin traumatica, timpii operatori sunt scurtati iar dozele de anestezie scazute. Animalele se recupereaza bine iar pe termen lung nu apar modificari semnificative fata de animalele castrate dupa 6 luni.

Referinte:

Studenta anul V Medicina Veterinara - Alexandra Arion