Propolisul – folosit în tratamentul bolii Cushing

Propolisul se foloseste inca de pe vremea romanilor pentru tratarea ranilor si a bolilor febrile. In prezent s-a descoperit compozitia chimica a propolisului si modul de actiune al principiilor active. Astfel, se cunosc peste 70 de proprietati active, iar multe sunt inca in studiu.

Unul dintre numeroasele principii active, ce promite mult în terapia tumorilor, este esterul fenilic al acidului cafeic. Acest ester are efect citotoxic pentru celulele tumorale, neafectand celulele sanatoase din organism. Acesta inhiba inglobarea timinei în molecula ADN-ului celulelor tumorale, impiedicând astfel diviziunea celulara. Pe langă actiunea directa asupra celulelor tumorale intervine si in activarea celulelor natural killer.

Cvercetolul si artepilin C, alti constituienti ai propolisului,  induc apoptoza celulelor tumorale. Numeroase studii au aratat ca efectul antitumoral al propolisului este cu mult mai puternic atunci cand este administrat ca atare, sub forma de solutie apoasa decat atunci când se administreaza doar acidul cafeic. Aceasta arata ca in compozitia propolisului se gasesc multe alte principii active care se potenteaza reciproc.

Bazandu-se pe aceste proprietati ale propolisului, un grup de cercetatori americani au incercat sa foloseasca o emulsie apoasa de propolis pentru tratamentul  cainilor  cu hiperadrenocorticism.

Boala lui Cushing (hiperadrenocorticismul) este determinata de o hipersecretie de hormoni corticosteroizi. Cauza bolii este aparitia unor tumori la nivelul corticosuprarenalei sau la nivelul adenohipofizei. De asemenea poate fi si cauza unui tratament cu doze prea mari de corticoizi.

Cauze pituitare: aproximativ 90% din  cazurile cu sindrom Cushing prezinta o crestere tumorala (adenom) la nivelul glandei pituitare ceeea ce duce la o secretie in exces de ACTH. Celulele din zona fasciculata a suprarenalei raspund la excesul de ACTH prin hipertrofie si hipersecretie de cortizol. Tumorile sistemului nervos pot fi usor diagnosticate folosind rezonanta magnetica.

Cauze suprarenale: în 15% din cazuri tumora este situata la nivelul suprarenalelor (una sau ambele). Tumora duce la o secretie în exces de cortizol care este monitorizata de hipotalamus si glanda pituitara. Acestea prin feedback negativ duc la o scadere a secretiei de ACTH cauzand astfel hipotrofia suprarenalei care nu este afectată de tumoră. În 50% din cazuri este vorba de adenom iar în 50% adenocarcinom. Tumora se poate disemina în organism prin circulatia sanguina in: ficat, rinichi, pulmoni sau limfonoduli.  Principalele simptome ce apar la majoritatea câinilor sunt poliuria, polidipsia, distensia abdominala si aparitia unor afectiuni ale pielii.

Cercetatorii au luat in studiu patru caini cu varste cuprinse intre 5 si 13 ani. Doi caini erau in stadiu foarte avansat de boala, unul in stadiu avansat de boala si unul care avea rezultatul analizelor pozitive pentru Cushing dar nu prezenta inca semne de boala.

După prima saptamana s-a putut observa o usoara ameliorare a simptomelor iar dupa a patra saptamana simptomele s-au ameliorat substantial, pana la disparitia totala a acestora. Dupa terminarea tratamentului cainele in stadiul avansat de boala si cel cu afectiune subclinica au fost reexaminati si nu a mai fost detectat nici un semn de hiperactivitate din partea corticosuprarenalelor.

Unul din cainii cu stadiu foarte avansat de boala a decedat in prima saptamana, el fiind în stare grava inca de la inceperea tratamentului. Celalalt caz foarte avansat de boala a fost examinat la un an si jumatate dupa incetarea tratamentului si s-a observat disparitia tuturor simptomelor date de sindromul Cushing.

Avantajele acestui tratament sunt multiple (nu este foarte costisitor, nu necesită aparatura sau personal specializat si nu este toxic pentru animal, indiferent de cantitatea folosita) si ar constitui o alternativa la tratamentele care se folosesc la ora actuala in sindromul Cushing.

In folosirea propolisului insa trebuie luat in considerare faptul că concentratia în substante active difera foarte mult în functie de zona de recoltare. Actiunea antitumorala a fost dovedita pentru propolisul brazilian si cel egiptean.

Tratamentele naturiste se folosesc din ce in ce mai mult la animale, în special la caini, cu rezultate promitatoare. În alte tari au aparut deja produse naturiste speciale pentru animale.

Medic Veterinar  -  Madalina Bulgaru