Este posibila dezvoltarea unui raspuns autoimun la diabet in cazul cainilor?

Diabetul a preocupat de foarte mult timp cercetatorii de renume si categoriile diferite de oameni atat in ce priveste medicina umana cat si cea veterinara. Diabetul zaharat este un rezultat al pancreasului, ce a produs cantitati insuficiente de insulina [1]. In diabet are loc o crestere accentuata a glucozei in sange, aparand astfel dereglari metabolice care duc la dezvoltarea diabetului de tip I (insulinodependent) sau tip II (non-insulino-dependent).

Exista o multime de specii animale ce au fost luate in studiu privind dezvoltarea diabetului spontan precum porci, oi, cai, pisici si maimute la aceste animale intalnindu-se cazuri frecvente, iar cazuri unice s-au intalnit la vulpe, delfini si hipopotami, s-au studiat si marile mamifere precum elefantii [2].  

Cainii au fost favorizati in aceste studii datorita varietatilor de rase, a mulajului genetic, constatandu-se la acestia faptul ca mediul de viata este important in dobandirea diabetului de-a lungul timpului, dereglarile fiind heterogene in functie de rasa si se caracterizeaza fenotipic.

Prin inlaturarea insulelor Langerhans, Mann si Magath  au demonstrat importanta functionalitatii lor in secretia insulinei de asemenea efectuarea unei hepatectomii la caine de catre acestia a dus la descoperirea unui model de hipoglicemie spontana astfel aratând rolul ficatului in metabolizarea zaharurilor.

Engermann si Bloodworth au studiat starea data de o retinopatie datorata diabetului canin, venind astfel  cu cele mai convingatoare dovezi privind influenta controlului metabolic ce ar putea duce la progresul diabetului [4].

Cainii dezvolta diabet spontan stiindu-se foarte putine despre aceasta, astfel ca un diabetologul Brian Catchpole si colaboratorii acestuia au incercat sa explice spectrul diabetului la caine argumentand ca acest lucru ar include o forma de diabet imuno-mediat [5].

In istoric, se poate explica aceasta posibilitate de dezvoltare a diabetului canin prin faptul ca acestia au trait si au lucrat impreuna cu oamenii inca din timpuri preistorice, instinctul lor social si diferenta de competenta facandu-i buni companioni.  Odata cu domesticirea lupului acum 14.000 de ani inca din Orientul Mijlociu, profilul genetic a suferit numeroase modificari astfel aparand o serie de nereguli genetice in fondul de gene, datorita mediului in care au trait impreuna cu omul si a hranei administrate ajungand in timp sa dezvolte aceasta boala [6].

Astfel, au ajuns sa consume mai multa hrana bogata in glucide, lipide [2,3] ori preparata termic, depasind cantitatea consumata de alimente in comparatie cu stramosul lor ce beneficia de o hrana mult valoroasa nutritiv, cainii contemporani ajungand sa devina susceptibili la obezitate, mai ales in cazurile persoanelor ce ii detin de peste 40 de ani care la randul lor sufera de obezitate [7].

Un sondaj recent a aratat faptul ca 44% dintre caini susceptibili)de diabet  sunt detinuti de persoane supraponderale, acesti caini fiind la randul lor obezi, 25% dintre caini sunt detinuti de persoane cu greutate normala acest lucru reflectandu-se si in greutatea patrupedelor si 31% dintre caini au dezvoltat diabet desi propretarii acestora aveau greutate normala, cei mai vizati fiind cei din rasa Golden Retrevier [7,3,4].

Cu toate acestea canii au capacitatea de a compensa execesul de tesut gras, marind productia de insulina [8]. Diabetul mai poate debuta si datorita unei parvoviroze canine [9] de care cainele a suferit in tinerete.

Privind problema diabetului acesta poate fi insulino rezistent, ce consta intr-un antagonism hormonal la insulina, vizibila in cazurile de acromegalie si exces de corticosteroid si insulino-mediat ce consta intr-o mediere a concentratiei hormonale, vizibila in ciclul sexual la cateluse ce devin mai receptive sexual cand acestea intra in perioada de estru, iar apoi in faza de diestru apar schimbari hormonale similare cu sarcina, chiar daca acestea nu sunt gravide. Aceste schimbari metabolice repetitive pot duce la diabetul gestational [10,11].

Diabetul insulino deficient este mai comun si se dezvolta cu precadere intre 5-9 ani la caini, exact la varsta mijlocie. Acestia nu mai raspund la agenti orali si dezvolta cetoacidoza daca diagnosticul intarzie, un lucru intalnit la majoritatea cainilor [12].

Cauzele ce duc la acest tip de diabet sunt: hipoplazia in primul an de viata, pancreatita acuta sau cronica, hipotiroidism, dereglarile celulelor beta din pancreas [5], rezultand stari de astenie, epuizare, polifagie, conjunctivita, cheratita, cataracta, retinita, gangrenarea varfului cozii la caini, leziuni cutanate, eczeme [2,3].

Diabetul imuno-mediat este asemanator cu diabetul de tipul I la om ce este asociat cu alte boli autoimune. Cainii pot dezvolta conditii similare cum ar fi tiroida limfocitara [13] existand si unele  evidente asociate intre diabetul canin si hipotiroidism sau boala Addison [14].

Catchopole si colaboratorii au adus primele evidente ca diabetul la caini este asociat cu antigenul canin leucocitar (DLA). Testele de screening au arata o asociere cu haplotipul DLA DRB1*009, DQA1*001 si DQB1*008 comparat cu tipurile alele DLADQA1 ce codeaza arginina in pozitia 55 (Arg 55) in regiunea hipervariabila 2, posibil asemanatoare cu grupa HLA DQA1 Arg 52 la om. Catchopole si colaboratorii au clonat si exprimat molecular catena GAD 65 si regiunea terminala C la caini si anume antigenul 2, demonstrandu-se prezenta anticorpilor la acestea, in proportie mare la caini [15,16].

Peste toate, studiile privind modificarile genetice suferite de specia canina in cursul timpului sunt inca in desfasurare, cauzele diabetului imuno-mediat nefiind inca pe deplin elucidate.

Referinte:

Masterand Medicina Veterinara - Lavinia Hriscu